În gară te întâmpină cu căldură vestigiile de la înfiinţare: pereţii neîngrijiţi cu vopsea scorojită şi ceasul îngheţat în timp, un rotund de peste 3 decenii care încă mai ticăie şi se încăpăţânează să măsoare în continuare timpul; pe partea opusă, îi face concurenţă o plasmă fără semnal (tocmai a plouat!) total încompatibilă şi în contradicţie cu interioriul decadent şi anost. Bătrânul ceas ne dovedeşte că şi atunci când noile tehnologii au picat, el e mereu acolo, într-o rână, indicând cu maximă acurateţe ora exactă, în contrast total cu colegul său de generaţie, megafonul gării prin care se strigă gâjâit la călători mesaje greu descifrabile, care se adresează mai mult intuiţiei; chiar dacă trenul era afişat la linia 2, în misterioasa gară trenul ajunge la linia 5 unde nu e acoperit şi plouă, după ce singurele cuvinte distinse au fost „Bucureşti Nord” şi „linia 5”. Cuvinte cheie, ce să mai!
Ceva mai jos, de-a dreapta şi de-a stânga ceasului, două panouri publicitare orbitor de luminoase, înfăţişând un tren futurist cu un curcubeu în spate, semn al unei promisiuni dintr-o altă dimensiune, îţi atrag privirea ca o gorgonă, într-o încercare de a-ţi împietri amintirea realităţii imediate.
Odată trecuţi de acest portal al copilăriei, întâlnim plusuri şi minusuri mai vechi sau mai noi.
Plusurile sunt, evident, cele vechi: Peleşul, telefericul, parcul, şi mai nou trenuleţul „Sinaia Expres” care face senzaţie şi un tur al oraşului de 30 de minute; şi, întotdeauna, natura şi aerul date acolo de Dumnezeu.
Minusurile sunt, ca întotdeauna, în specificul local, marca dezinteres, made în România. Surprind prin dăinuire, statornicie, prin insolit şi asociere utopică: hotelul balneo Păltiniş, marca HP, transmite doar boală şi umiditate, garnisit pe la parter cu diverse exponate (scurte de piele de data asta), o combinaţie nefericită.
În timp ce eşti asaltat la tot pasul de indicatoare roz cu timetable ataşat care îţi arată drumul spre Telegondolă (care e undeva sus-sus-sus la munte sus), mesajele despre teleferic zac ascunse în subconştientul colectiv. O relicvă găsim chiar lângă clădirea cu pricina, care ne face să ne gândim la însemnătatea locului şi la strămoşii noştri.
Ingeniozitatea răsare şi ea în acest mixaj de imagini şi senzaţii afişată pe hornul unei case, care vrea să îşi strige oferta dincolo de râpa în care se află: aici Xerox! (mesajul e atât de vechi încât te întrebi dacă mai e valabil).
La cota 2000 însă nu există nimic negativ; toate cele mundane dispar ca prin farmec fiind dizolvate în mod natural de energia locului. Doar aroma, pacea şi limpezimea înălţimii ne trece toată fiinţa prin filtrul muntelui, returnându-ne în tăcere Sinelui.
Filed under: Uncategorized
