Statuile negre de pe vestitul pod Carol lăsate aşa probabil pentru a accentua farmecul trecutului emană tristeţe şi dezolare iar clădirile înnegrite au trecut testul apărând mult mai frumoase în poze decât în realitate. ,,Negroşenia”  era primul cuvânt care ne venea natural să-l spunem uitându-ne la câte o clădire care-şi afirma vârful ca o rachetă abandonată în viitor.

Aerul unui burg german, da, îl are, pentru că erau străduţe pe care ne-am simţit ca în Braşov. Oricum departe de ,,superb” şi de „m-am îndrăgostit de oraşul ăsta”.

O senzaţie de rece, de apăsare, de încremenire, oameni deprimaţi, ziduri sterpe, un metrou cu reflexe de conservă, pe lângă care al nostru pare decupat din SF-uri. Ce să mai, totul cuprins într-o energie rămasă cu mult în urmă.

Cea mai mare greşeală pe care am făcut-o a fost că am început recunoaşterea oraşului cu vizitarea Castelului şi complexului aferent care ne-a dezamăgit din start.

Aşadar, castelul pe care ghida încerca să-l ridice în slăvi prin camera unde se intra cu caii şi prin încăperea care oferea pe lângă ,,priveliştea superbă”  şi amintirea nefericiţilor aruncaţi pe fereastră în râpă, câteva sobe austere şi verzi, plus, se evidenţia şi prin, „singura îmbinare de gotic şi baroc din Europa” şi toată înghesuită în tocul unei uşi, unicitate care ne era prezentată cu atâta emfază, extaz şi dorinţă de persuasiune încât ai fi crezut că nu ai analizele la zi.

Cireaşa de pe tort a fost demisolo-subsolul castelului care oferea paleta primitivismului medieval prin veşminte, arme şi obiecte de profil sau proiecţii de filme, în caz că vroiai să miroşi şi mai mult a trecut, emana multă energie stagnantă  şi negativă.

Să nui uităm Catedrala Sf.Vitus care a fost şi ea plină de mareţia primitivismului, împodobită la exterior cu capete demonice. Cât de comercial ne spunea ghida cum tocmai păşeam peste mormintele de sub lespezi ale unor mari şi apreciaţi conducători, doar Sf.Vitus fiind ataşat ,,la înălţime” pe un perete pentru a nu mai fi călcat în picioare de turişti. Metalic, gol, imens de rece. Asta am simţit. Să nu mai vorbim de Biserica Sf.Gheorghe, amplasată în apropiere, unde inhalai parcă un praf de calcar, un praf de mii de ani care apăsa cutia toracică sufocându-te, care o adăpostea pe o anume regină Ludmila care, aşa cum am aflat din subsolul castelului, se sinucisese.

Coada formată la intrarea în cimitirul evreiesc, accesul realizându-se ca la metrou, şi cu bilet, desigur, era mai neobişnuită şi mai exotică decât aşa-zisul „pitoresc” cimitir, un adevărat Muzeu în aer liber. Inclusiv interdicţia de a fotografia ceva în incinta sinagogilor era în acord deplin cu conţinutul „expus” şi sărăcăcios, departe de a-ţi stârni vreun impuls de a-l imortaliza pentru acasă.

De la acvariul pe care nu am vrut să-l vizităm pentru că nu prea mă atrag astfel de obiective, era şi el prezentat în plan local la superlativ relativ ..cel mai…tare şi mai mare, prietenii noştri s-au întors dezamăgiţi.

În concluzie costul e prea mare pentru ce oferă complexul Castelului. În biletul care costă o groază pentru grozăviile vizionate sunt incluse vreo opt obiective, printre care un muzeu de pictură locală şi aşa-zisul Palat Rosenberg, lăudat pentru look-ul lui de secol 18. Acesta din urmă nici mai mult nici mai putin decât o casă prin care am trecut în cinci minute, şi care păstra într-adevar o oală de noapte, nişte mobilier şi nişte haine vechi, plus o sală goală destinată dansului în care prietenii noştri au valsat câteva secunde ca să ne ridice moralul J. Vizita fulger s-a realizat cu acordul amabilei doamne de la intrare care ne-a primit deşi mai erau cinci minute până la închidere. Ştia ea de ce…..dar, din fericire, ne-a scutit de remuşcări cum că poate ne-ar fi scăpat ceva interesant.

După ce am ieşit din Turnul Pulberii, un fel de Turnul Alb din Braşov, fără nici cea mai mică urmă de inedit (câteva uniforme militare pe manechine, arme şi machete, plus, desigur afişe explicative) nu eram pulbere, însă am făcut o criză de râs declanşată de imaginea a patru bărbaţi care coborâseră şi ei din turn atât de apăsaţi şi mai nefericiţi decât noi încât nu ne-am mai putut abţine şi ne-am eliberat de tot ce vizitasem până atunci.

Dar, să trecem şi la ce e frumos şi merită văzut, din aceeaşi perspectivă subiectivă, desigur:

1. Piaţa Veche cu Ceasul Astronomic unde este o altă vibraţie şi o energie mai aerisită, mai vioaie datorită mixajului şi afluxului de turişti care trăiesc oră de oră bucuria oferită de mecanismul străvechi al ceasului: cei 12 apostoli – figurine – care se perindă prin faţa uşilor orologiului care se deschid la oră fixă, finalul fiind marcat de acordurile trompetistului din vârful turnului, urmat de salutul prietenos al acestuia, care-şi flutură mâneca galbenă cu mult deasupra mulţimii multicolore care se adună entuziasmată aşteptând acest moment. Aplauzele care se înalţă în aer după acest mic spectacol reiterat la nesfârşit mişcă aerul dinamizând energia neclintită care domină în rest, sau în general, străzile Pragăi. Putem spune că aici chiar este vorba de o emoţie. Si de asta data trecand cu vederea legenda ceasornicarului Hanus căruia, după finalizarea lucrării, i-au fost scoşi ochii pentru a nu mai putea înfăptui nimic mai presus nicăieri în lume. Şi trecând şi peste puterile de predicţie cu care ar fi fost înzestrat „scheletul magic” de lângă cadranul ceasului. Străduţele care duc în Piaţa Veche sunt şi ele vesele şi foarte colorate de cristalele de boemia sau de articolele destinate turiştilor.

2. Catedrala spaniolă patronată de Ignacio de Loyola este ca un căuş în care se adună o bucurie tăcută, o tihnă reală a sufletului care se salvează aici de dihăniile goticului, o Lumină caldă, un salt într-o dimensiune mai prietenoasă şi mai confortabilă. Tonurile pale de marmură roz imprimă emoţionalul cu o şi mai mare deschidere spirituală.

3. Surpriza a fost „negroşenia” de la Visehrad, basilica Sf. Petru şi Pavel, amplasată în această fortăreaţă datând din secolul X, pe culmea unui deal lângă Vltava. Pe cât de neagră la exterior, pe atât de liniştită şi plăcută în interior. Locaţia frumoasă şi verde ajută la conturarea unei noi lumi, în sfârşit în alte nuanţe.

Mâncarea specifică mi s-a părut grea, probabil adaptată la temperaturile mai de Braşov, capătul autobuzelor mi-a amintit de troleul cu două burdufuri cu care mergeam pe vremuri la facultate, iar din masa vocabularului nu am reţinut prea multe cuvinte: u Şveiku J, restaurace, plus pajalska din spaţiul vecin, fiind cam tot timpul luaţi drept ruşi chiar şi atunci când nu apucam să spunem nimic.

THE END

Ceva mai jos, de-a dreapta şi de-a stânga ceasului, două panouri publicitare orbitor de luminoase, înfăţişând un tren futurist cu un curcubeu în spate, semn al unei promisiuni dintr-o altă dimensiune, îţi atrag privirea ca o gorgonă, într-o încercare de a-ţi împietri amintirea realităţii imediate.

Odată trecuţi de acest portal al copilăriei, întâlnim plusuri şi minusuri mai vechi sau mai noi.

Plusurile sunt, evident, cele vechi: Peleşul, telefericul, parcul, şi mai nou trenuleţul „Sinaia Expres” care face senzaţie şi un tur al oraşului de 30 de minute; şi, întotdeauna, natura şi aerul date acolo de Dumnezeu.

Minusurile sunt, ca întotdeauna, în specificul local, marca dezinteres, made în România. Surprind prin dăinuire, statornicie, prin insolit şi asociere utopică: hotelul balneo Păltiniş, marca HP, transmite doar boală şi umiditate, garnisit pe la parter cu diverse exponate (scurte de piele de data asta), o combinaţie nefericită.

În timp ce eşti asaltat la tot pasul de indicatoare roz cu timetable ataşat care îţi arată drumul spre Telegondolă (care e undeva sus-sus-sus la munte sus), mesajele despre teleferic zac ascunse în subconştientul colectiv. O relicvă găsim chiar lângă clădirea cu pricina, care ne face să ne gândim la însemnătatea locului şi la strămoşii noştri.

Ingeniozitatea răsare şi ea în acest mixaj de imagini şi senzaţii afişată pe hornul unei case, care vrea să îşi strige oferta dincolo de râpa în care se află: aici Xerox! (mesajul e atât de vechi încât te întrebi dacă mai e valabil).

La cota 2000 însă nu există nimic negativ; toate cele mundane dispar ca prin farmec fiind dizolvate în mod natural de energia locului. Doar aroma, pacea şi limpezimea înălţimii ne trece toată fiinţa prin filtrul muntelui, returnându-ne în tăcere Sinelui.

Dacă la Castelul Peleş copiii beneficiază de intrare gratuită pentru a vizita parterul palatului, la Mânăstirea Sinaia lucrurile devin cu mult mai lumeşti, fiind impusă taxă de intrare nu doar pentru adulţi, dar şi pentru copii, ca să înveţe să-şi cureţe karma de mici. Aşadar, dacă simţi vreun imbold să intri să te rogi în Sfânta Mânăstire Sinaia, plăteşti dacă vrei să intri. Mi-a repugnat total să mai trec pragul acolo pentru cele sufleteşti când eşti întâmpinat din poartă cu ochiul necuratului. Din fericire, Dumnezeu se află, în chip miraculos, şi dincoace de poartă şi nu aşteaptă nici 4 lei, nici 2 lei pentru a-ţi asculta rugăciunea.

Dacă m-aşi fi numărat printre cei care intră acolo să mai bifeze un obiectiv şi să facă poze, aş fi asimilat-o probabil într-o taxă pentru fotografiat. Am preferat să fac stânga împrejur pentru că la Mânăstirea Sinaia m-am simţit jecmănită sufleteşte. Cutia milei s-a transformat într-o agresiune făţişă. Vibraţiile se modifică şi, simultan, profanul vrea să înghită hulpav ultimele firimituri de autenticitate, de bun simţ sau de spiritualitate.

Observaţii:

1. Dar, să zicem, că vrei să mergi şi să intri câteva zile consecutiv în sfântul lăcaş; Mânăstirea Sinaia ne face abonament? Sau cumperi 3 şi a 4-a e gratis? De gratis duhul cel rău nu cred că a auzit. Dar de ce să nu se facă accesul ca la Metrou, pe bază de cartelă?

2. Una peste alta, nu se compară cu Monasterio de Piedra iar efectul asupra celor care mai simt ceva este de a provoca reacţii adverse.

3. Fericiţi cei săraci cu duhul!

4. La Mânăstirea Sinaia distanţa dintre Cer şi Pământ se cască tot mai mare!

5. Acasă la Dumnezeu nu există taxă. Dar, în unele biserici, Dumnezeu nu se simte acasă!

Deşi „above” ar trebui să aibă conotaţii înălţătoare, acest nou sistem kitch face parte din aceeaşi gamă de produse-servicii fantomă pur lumeşti şi lipsite de orice valoare sau încărcătură vindecătoare sau spirituală. Singurul folos al acestui tip de Radar, pentru că de Reiki nici vorbă, ar fi acela de a ne rafina şi mai mult simţul umorului şi de a ne stimula imaginaţia creatoare.

Care va să zică, ce face el? Potrivit „specialiştilor”, această ieşire în decor din raza radarului funcţionează datorită unei energii bazate pe voinţă, care l-ar ajuta pe preafericitul receptor să-şi deschidă aura spre a primi „atenţie pozitivă” şi „recunoaştere”. Zice-se că le foloseşte persoanelor sfioase de fel, eliberându-le de teama de a fi observate, existând totuşi chiar şi posibilitatea să te tragă înapoi atunci când vine vorba să obţii ce vrei în viaţă.

Din cele de mai sus, rezultă că mai corect ar fi să-i zică Above de Logic Reiki pentru că întoarce pe dos orice logică: aşadar, după ce ţi-ai deschis adecvat aura gata-gata să primeşti atenţie, adevărul este că vrei de fapt să treci neobservat; mai mult, pricopsindu-te şi cu varianta unui obstacol în calea reuşitei personale.

În definitiv, lucrurile devin tot mai complexe şi ambigue: între veşnicul timorat, veşnica pomenire şi posibila neîmplinire, nici nu ştii ce să alegi mai întâi.

Şi dacă vrei să fii mai tare ca radarul, totul se rezolvă cu un singur nivel de practicant şi maestru totodată, dar, atenţie, cu nelipsitele prerequisites: Reiki 1 sau mai mult.

Pentru a adânci şi mai mult misterul problemei, trebuie să ştii ce vrei: Certificate of Mastery sau Certificate of Attunement.

Citându-l cu respect pe Octavian Dărmănescu, „kitschul este răstignirea în scobitori a bunului simţ” şi „nu poate fi mai mult decât ceea ce este”!

Cheia este să te menţii, vorba lor, Above de astfel de „sisteme”.

Se pare că trăim vremurile unei spiritualităţi înţeleasă şi trăită antagonic, de la agonie la extaz, care pe unii îi chinuie cu inventarea şi promovarea de noi „alifii” spirituale. De parcă ar fi fost declanşată o campanie de denigrare a Reiki-ului Tradiţional, de aducere în derizoriu a unor tehnici cu impact holistic pozitiv asupra omului cu scopul de a-l descumpăni, de a-l dezorienta şi de a-l îndepărta de la orice l-ar putea ajuta cu adevărat.

Canalizarea (a.k.a. channeling) se pare că a devenit o banală modă, o ocupaţie întâlnită la tot pasul, iar ţara tuturor posibilităţilor naşte monştri. Şi mai rău e că în societatea actuală, care se închină la Orice, în care există chiar şi creditul pentru Orice, alţii se grăbesc să îi şi cloneze. Această canalizare poate însă avea urmări nedorite dacă ţinem seama de sistemul nostru local de canalizare care a devenit subdimensionat, aşa că ne-am putea umple de mult „noroc”.

River Money Reiki, comparativ cu abundenţa pe care o promovează, are ca sistem în sine o prezentare sărăcăcioasă, împuţinată şi redusă la cele mai iubite simboluri printre pământeni: dolarul, euro, lira şi yenul. Ca să fie şi geografic acoperitor, nu?

Legenda spune că sistemul ar fi fost primit prin revelaţie (revenim la canalizare…) de o duduie din state direct de la două fiinţe spirituale din celălalt plan: Ganesha şi Saint Germain. Superbă îngemănare! Zeitatea hindusă cu cap de elefant, Ganesha, care se remarcă prin această iconografie ce o face uşor de identificat, l-a convocat pe Saint Germain şi i-a zis „give me 5!” Sau invers? Sau ambii privesc uimiţi la tristul salon terestru de inventică.

Dar să nu ne facem iluzii, pentru că mereu se va găsi un „student” vrednic să-şi ia repede iniţierea pe noile sisteme apărute şi să le împrăştie mândru semenilor săi de aceeaşi vibraţie cu dânsul, care şi ei vor alerga la rândul lor să îmbrăţişeze noile taine ale Universului.

Vă dorim aşadar multă Luciditate, mult Echilibru şi Take it Easy, Man!

PS: era să uit. River Money Reiki este cuprins într-un singur nivel (greu de suportat) şi se primeşte în plus şi o meditaţie „extrem de puternică”. Atenţie la cap!

Pe lângă variantele şi resursele fizice care sunt vizibile, palpabile, verificabile şi, tocmai din acest motiv, şi mai folosite şi mai fiabile (vitamina C, ficăţei pentru fier, sirop de tuse etc), mai există un perimetru al sufletului mai descoperit şi mai vulnerabil, pe care, din păcate, nu îl putem „drege” nici cu comprese şi nici cu foi de varză. Şi atunci când simţim că nu ne mai ajută nimic (nici o tură de parc, nici un film bun, nici un fresh de portocale) avem nevoie de altceva. De un ceva care să ne reconecteze la noi înşine, de un balsam de o altă natură care să ne aducă linişte, vindecare la un nivel profund, iubire şi bucurie.  În unele cazuri, acesta poartă numele de Karuna Reiki.

„Karuna” este un cuvânt sanscrit care se traduce nu doar prin „compasiune”, ci prin orice gest pe care îl facem pentru a alina suferinţa aproapelui şi care vine, în mod natural, ca o extensie a iubirii pentru semenii noştri.

Dăruind Karuna, cu atât mai deschişi şi receptivi devenim la energiile înalte.

Sistemul Karuna Reiki ne ajută să ne vindecăm Umbra, care conţine toate nemulţumirie, frustrările personale, tot ceea ce considerăm inacceptabil sau negăm în legătură cu propria noastră persoană; şi respingând anumite aspecte ale noastre nu facem altceva decât să le împingem şi mai mult în subconştient. Karuna ne ajută să scoatem la Lumină aceste „depozite” negative, să le conştientizăm, să le acceptăm şi să le vindecăm.

Karuna acţionează şi la nivel karmic, rezolvând probleme cu care venim din vieţile anterioare, care se repercutează asupra celei actuale.

Cu ajutorul simbolurilor Karuna se accesează memoria celulară, care este curăţată de informaţiile şi emoţiile negative impregnate la acest nivel. Astfel, ne eliberăm de emoţiile negative sedimentate, de eventuale traume, de nelinişti, de anxietate, atacuri de panică, oboseală cronică.

Alte beneficii:

• Ajută la vindecare unei relaţii în sensul cel mai benefic pentru persoanele implicate;
• Poate vindeca dependenţe, acestea fiind expresia şi o consecinţă a lipsei de iubire;
• Poate vindeca probleme de somn: insomnie sau coşmaruri;
• Ne poate ajuta în activităţile pe care le desfăşurăm, oferindu-ne şi suportul energetic necesar;
• Ne conectează la Entităţi de Lumină care ne pot îndruma, care ne oferă sprijinul lor pentru binele nostru, dar şi în terapie.
• Ne conectează la natura noastră reală, la Sinele nostru superior, ne ajută să ne bucurăm de Aici şi Acum, două coordonate care, uneori, se pierd pe drum sau în vâltoarea cotidiană.

Două într-una în loc de una şi bună.

Chiar dacă nu am făcut niciodată o pasiune pentru Ionesco, am primit cu plăcere invitaţia la teatru pe care ne-au făcut-o nişte prieteni apropiaţi. Îmi imaginam că iscusinţa şi ingeniozitatea regizorului a materializat şi a particularizat cele două piese pentru a le mula pe conceptul  de comedie. Rezultatul ? Yo no soy marinero.

„Cântăreaţa cheală”, chiar dacă nu ne-a făcut să tresăltăm de bucurie sau să dorim să mai rămânem în sală, mai subzista, totuşi, curiozitatea de a vedea unde se ajunge. Absurd, nu? Dar nu comic de absurd. Oare sigur ne-a deschis Sf. Petru ?

Actorii n-au avut evident nicio vină, ci inspiraţia de a alege un astfel de autor şi de-al înghesui cu dea sila pe scena nepotrivită.

Şi, dacă peste cântăreaţa am reuşit să trecem fără traume majore, „Lecţia” chiar a fost foarte greu de îndurat. Cadrul sumbru şi întunecat s-a accentuat şi apăsarea plutea în toată sala, transpunându-ne halucinant de la plictiseală la morbid, chiar la iritare. Discursul (mai bine zis ţipătul nevrotic) întortocheat, ermetic şi schizofrenic al profesorului a culminat glorios cu figura retorică numită ,,repetiţie”, repetându-se bolnăvicios cuvântul „CUŢIT” ( cu accent tonic şi strigăt accentuat pe ultima silabă) cu care profesorul elevei a ucis-o .

Absurdul a fost probabil să se joace la Teatrul de Comedie, să ne acceseze cu ceva malefic, şi cu o bogată încărcătură negativă în plan mental şi emoţional ca să predispună publicul la o criză de râs ulterioară. Să fi fost oare catharsisul de vină? Sau să vedem lucrurile în roz în pofida realităţii nu de „nu mă uita”, ci de „ochiul boului”.

Cu aceasta tehnologie avansata Copy&Paste a fost luat de pe site-ul “www.reikitheodora.ro” textul conceput de Theodora si trecut cu sau fara ghilimele pe patru site-uri pe care le-am identificat, ca si cum ar fi vorbele fondatorului sistemului, Mikao Usui. Chiar daca intr-un cazier de la politie maestrul Reiki plagiat aparea, dintr-o eroare umana, evident, ca s-a nascut in 1876, ar trebui sa se mai forteze un pic ca sa se suprapuna cu perioada de viata a respectatului maestru.

In baza acestor inspirate ghilimele (sau a mers chiar si fara), care ascund nu doar sursa reala a “citatului”, dar care deformeaza neprofesionist si grosolan insasi istoria Reikiului, Theodora ar trebui sa exclame: “Si acum…va vorbeste Mikao Usui!” Cu tot respectul fata de acesta, pe care alti descendenti facuti pe banda au uitat sa il respecte atribuindu-i vorbe ce nu ii apartin.

Daca stii sa asculti, nu ai nevoie de cuvinte!

Sa te inspiri e una, sau macar sa faci un pic de efort sa traduci din engleza informatii de pe un site din Australia, sa zicem, dar sa iei cu Copy&Paste ar putea spune foarte mult despre calitatea umana, etica, profesionala a celor in cauza. Asta pentru cine stie sa citeasca printre randuri, desigur…De planul energetic nu mai vorbim…Sa-l lasam pe fiecare sa se cunoasca mai bine!

Pe aceasta cale sa le aducem la cunostinta ca Theodora a scos si o carte. In lipsa de inspiratie e bun orice la casa omului! E ceva mai mult de lucru, ce-i drept.

Noroc ca experientele personale nu se pot, deocamdata, plagia. Cu evolutia tehnologiei informatiei, cine stie!

Oricum, de dreptul la proprietate intelectuala dansii nu au auzit pentru ca traiesc intr-un plan ezoteric mult prea inalt ca sa fie inteles de muritorii de rand. Sau o fi de la vibratie, mai stii?

Fuziunea cu spiritul lui Usui e un lucru pozitiv, identificarea e cu totul altceva. Deci, Atentie!

Inca una si ma duc!

Din pacate mult pseudo abunda chiar si acolo unde te-ai astepta mai putin. Un vanzator dezorientat de carte in planul concret se scalda totusi in alta lumina comparativ cu un ofertant de pseudo-servicii care poate deforma perceptia corecta a unui necunoscator intr-un anumit domeniu.

Cand am gasit prima data pe Google sintagma Money Reiki reactia a fost pe masura asocierii a doi termeni antagonici in esenta: nu stiam cat e amuzant, cat e grotesc, cat e comercial si de cate lamai as avea nevoie pentru un cico reusit care sa-mi stearga primul impuls. Sa fie umor negru? sau dorinta unei false varietati in domeniu? Raspunde alergaturii moderne sau o fi specializat la superlativ pe problema?

De la un Reiki traditional sanatos, Reiki Usui, au inceput sa apara tot felul de malformatii care mai de care mai tulburi, mai artificiale si caraghioase, distorsionand cu brutalitate esenta energiei universale care se foloseste nu doar pentru o optimizare care se resimte in planul fizic, dar si pentru o evolutie holistica, inclusiv spirituala. Din moment ce Karuna Reiki ma ajuta sa imi rezolv problemele de natura karmica care mi-ar fi putut afecta inclusiv finantele, la ce mi-ar folosi hidoasa combinatie de Reiki bani? De ce nu atunci Visa Reiki, Reiki de noapte si de zi, Reiki antirid! ? Poate s-ar vinde mai bine ca Loreal ca e naturist, nu?

Daca Reiki inseamna armonizare, echilibru, evolutie spirituala, money Reiki e total pe langa pentru ca i-ar hrani sau i-ar stimula unui necunoscator in domeniu tot chakra unu, reflexele de supravietuire si nu de evolutie, pentru ca el reactioneaza instinctual la orice combinatie de cuvinte printre care se numara si “bani”: nu conteaza ca i-ar zice samanism bani, yoga bani sau mai stiu eu cum. 

Money Reiki e definit ba drept “o cale spirituala de redescoperire a misiunii personale”, ba drept “un sistem nou legat de problemele spirituale ale banilor destinat cresterii vibratiei banilor”. Dar de cresterea vibratiei personale ce-ati spune? Cum ar fi sa te simti mocirlos si plin de bani?

Sa faramitezi si sa te muncesti sa nuantezi Reikiul in mod absurd si excesiv, mergandu-se pe cai de sensibilizare si accesare la un anumit nivel (emotional sau grosier) e ca si cum ai invata pe cineva: “uite, in coltul asta e aer de respirat pentru crestini, in coltul opus e doar pentru economisti, un pic mai la est e numai pentru musulmani si daca mai mergi o statie cu troleul 66 gasesti aerul pentru budisti.!”

Dar dupa cum stim, Gradina e foarte incapatoare. Dar la fel si imaginatia noastra. Putem si noi sa gasim pseudo ramuri si sisteme Reiki ca sa vedem ce buni suntem! S-o fi descoperit oare de pilda Zamolxian Reiki? Ce, nu suna bine? Avem nevoie de rezonante cu radacini cat mai adanci si de impactul semanticii pozitive! Va astept cu sugestii Iluminarea coboara la prima!